Articolul de azi este unul în cadrul căruia am presărat o doza de nostalgie și frustrare,poate chiar durere.Îl pot intitula cu succes un articol de carantină…De ce?Fiindcă se rezumă la sentimente și la ceea ce se petrece la nivel de suflet…
Sunt o persoană veselă,genul de persoană care nu își jelește necazul în public.Genul de om care scrâșnește din dinți,lăcrimează după colț,dar care zâmbește cu sufletul când cineva îl întreabă despre modul în care se simte.
Azi,însă, îmi simt sufletul făcut bucăți,fărămițat și neputincios…Îl simt astfel deoarece am tolerat.Da,toleranța, ne poate conduce la un astfel de rezultat!Poate vă întrebați,nedumeriți…Ce am tolerat?Păi,am tolerat comportamente pe care trebuia să le resping din toți rărunchii mei.Am tolerat persoane care nu au dat și nici nu vor da doi lei amărâți pe mine.De ce? Fiindcă mi-a păsat!Într-atât de mult mi-a păsat încat m-am trezit recent că am uitat că și eu exist.Mereu în mintea mea era despre ceilalți și niciodată despre mine…Cugetam constant cum să fac să le fie celorlalți bine,uitând să fac să îmi fie și mie la fel de bine.Și a mai fost o greșeală pe care conștient o făceam.Care?Întotdeauna mi-am ales persoanele cele mai nepotrivite.De ce?Fiindcă înauntrul meu mereu consideram că orice persoană poate fi izbăvită de greșelile propriului comportament.Practic,eu,vedeam doar partea plină a paharului în ceea ce le privește pe aceste persoane care mă înconjurau zilnic,dar ignoram faptul că ele se vedeau fără de greșeală și refuzau schimbarea.Abia,azi, am învățat că o persoană nu se schimbă fiindcă așa îmi doresc eu.O persoană se schimbă dacă ajunge în punctul în care poate recunoaște cu tărie că a greșit și își dorește să facă tot posibilul să remedieze această greșeală.Însă dacă nu…Schimbarea nu se va produce niciodată și ajungem să cădem pradă unei amăgiri deșarte.
Bineînțeles,în cazul meu niciodată nu s-a produs schimbarea celor pentru care eu mă luptam să o dobândesc.De ce?Fiindcă ei considerau că nu e nimic în neregulă cu persoana lor.Astfel că aceea neputință se revărsa mai tot timpul asupra mea…Azi asa,mâine așa…Timpul trecea,iar eu oboseam tot mai tare.
Acum mă văd în fața propriilor cioburi de suflet.Mă chinui să le adun și să îl repar…Dar,este asemeni unei oglinzi pe care încerc să o lipesc.Pe lângă că risc să mă tai,aceasta,la final nu va mai arăta deloc la fel…Imaginea care se va reflecta în ea va fi fragmentată și neclară în locurile unde este lipită.Însă acesta îmi este prețul pe care trebuie să îl plătesc pentru a mă regăsi și pentru a avea tăria să pășesc mai departe.Și îl voi plăti,căci nu am încotro!
Atunci când îmi simt firea obosită,rostesc astfel:”Acesta este punctul cheie unde sunt făuriți razboinicii,câștigătorii bătăliei!Încă puțin și se va întrezări și soarele meu…”.
Din amalgamul propriilor greșeli,eu,am învățat patru lecții importante în prevenirea viitoarelor greșeli capitale.Doresc să vi le împărtășesc și vouă…Acestea sunt următoarele:
1.Îndepărtați-vă de oamenii care vă mint cu nerușinare!
2.Alungați persoanele care nu vă respectă cu adevărat!
3.Părăsiți persoanele care se folosesc de voi doar în beneficiul lor!
4.Și fugiți de cei care vă distrug constant fără nicio remușcare!
Îndepărtați-vă de acești vampiri energetici atât de toxici vouă!Deoarece aceste persoane poartă cu ele un egoism ieșit din comun.Ele sunt în stare să ne calce la propriu în picioare fără nicio părere de rău.Și la fel de capabile sunt să ne vandalizeze propria existență…Chiar dacă le iubim și ne dedicăm în totalitate lor,acestea niciodată nu vor fi mulțumite cu cât le putem oferi.Vor pretinde mereu tot mai mult până vor ajunge să ne secătuiască complet.Iar nouă ce ne va mai rămâne? Nimic,decât cioburi și rămășițe!
Să nu uităm niciodată că adevărata noastră valoare nu poate fi umbrită de incapacitatea cuiva de a aprecia meritul pe care îl avem.
De cele mai multe ori atunci când ne dedicăm celor din jur uităm să privim obiectiv situația.Privirea ne este încețoșată de praful zgomotos al propriei iubiri pe care le-o purtăm acestora.Ne dăruim complet lor și ajungem să ne abandonăm pe noi…Iar în acest punct luăm drept literă de lege fiecare afirmație pe care o primim de la aceștia.Alegem să nu mai considerăm necesar filtrarea obiectivă și rațională.De ce?Fiindcă plecăm de la premisa că dragostea ne este împărtășită și că ceilalți ne vor doar binele.Atât de greșit!Nimeni nu ne vrea mai mult binele decât ni-l vrem noi!Doar noi suntem singurii care ar trebui să ne îngrijim cu atenție de propria noastră persoană.Altfel riscăm să tranversăm cea mai cruntă dezamăgire posibilă.Avem obiceiul să divinizăm într-atât de mult persoanele pe care le iubim încât ne punem în palmele lor,cu atâta ușurință,propria fericire.Trist este momentul,în care aceste persoane,cărora le-am încredințat fericirea noastră,ajung să ne-o strivească sub tălpile lor greoaie fără pic de regret.
Și eu am greșit încredințându-mi fericirea altora…Ce am pățit?Am ajuns în punctul în care îmi culeg de pe jos cioburile sufletului și caut leacul minune pentru a le lipi la locul lor.Tocmai de aceea de azi înainte,eu, voi căuta fericirea înăuntrul meu și nu în cei din jur.Nu zic că nu voi mai iubi sau că nu mă voi mai dedica celor pentru care merită să fac acest compromis…Însă nu îmi voi mai fixa fericirea în alții.De azi fericirea mea sălășluiește doar în mine!Mă voi iubi pe mine însămi așa cum nu am făcut-o niciodată…Mă voi ierta cu îngăduință pentru fiecare greșeală pe care mi-am permis să o fac.Și voi alege să mă bucur de fiecare moment.De ce aleg să fac asta?Pentru că am ajuns să conștientizez că dețin ingredientele necesare pentru a fi fericită și împlinită.De fapt toți le deținem,doar că nu dorim să acceptăm acest aspect.Și preferăm să fugim de singurătate ca de un stigmat spurcat și blestemat.Iar de aceea ajungem să facem sau să acceptăm lucruri pe care nu credeam vreodată că vom ajunge să le acceptăm.Ne lipsim de noi pentru a scăpa de singurătate…Atât de greșit!!!
Voi iesi câștigător indiferent de circumstanțe!Cu siguranță voi câștiga aceste bătălii.Am incredere în propriile forțe căci am supraviețuit prin multe încercări.Și chiar dacă voi mai fi încercat,le voi depăși cu răbdare,încredere și speranță.Te îndemn să îți rostești astfel atunci când obosești!!!
Am inceput articolul într-o notă nostalgică și frapantă,astfel că îmi doresc să îl sfârșesc într-una pozitivă și încrezătoare.Doresc să vă rog să nu vă pierdeți încrederea în voi.Să nu vă risipiți frumusețea pe persoane care nu își irosesc nicio secundă din viață pentru voi.Doresc să vă îndemn să vă iubiți,să vă respectați!Nu uitați că oricât alegem să căutăm fericirea în alții,aceasta dăinuie în noi.Avem toate premisele să fim fericiți.Iar dacă nu putem fi împliniți alături de o anumită persoană sau anumite persoane din viața noastră,atunci e timpul să pornim motoarele și să ne îndepărtăm de aceasta sau de acestea…Mai bine călătorim singuri prin lume,decât să ne simțim singuri fiind acompaniați de aceste persoane.
Viața e o adevărată școală care ne predă zilnic cele mai prețioase lecții.Trebuie doar să ne deschidem ochii și sufletul să le învățăm.Căci în caz contrar ciclicitatea evenimentelor nefericite va continua până când ne vom învăța pe deplin tâlcul din lecția predată de a noastră viață.
Cu toții suntem oameni frumoși,doar că uneori ne lăsăm umbrită frumusețea de savoarea amară a dezamăgirilor și a propriilor frustrări.
Viata dincolo de cuvânt 